Suntem esente. Unici in felul nostru, dar comuni in tot ceea ce facem. Fiecare dintre noi se poate incadra intr-un stereotip. Eu, tu, chiar el, si, evident, si EA.
Dar cati dintre noi apreciaza ceea ce au cu adevarat? cati se bucura de moment, de ce au langa ei, de ceea ce pretuiesc? Avem cu totii valori morale sau suntem doar o turma ghidata de un "no-name" ? Tind sa inclin spre ultima varianta.
Sunt scarbita pana peste poate de stereotipuri, de aceleasi fantasme, de aceleasi vise, aceleasi realitate imanente. De ce nu transcendem? De ce suntem cu totii din ce in ce mai taciturni, mai introvertiti, chiar si cu noi insusi?
Cati dintre noi se analizeaza in sinea lor? Cati au puterea sa iasa din carapacea lor [ mult prea comuna ] si sa aiba curajul sa se vada din exterior? Sa se judece subiectiv?
De ce sunt eu judecata ca imi traiesc clipa? ca nu vreau sa ajung peste cativa ani sa am regrete? Imi place sa am amintiri din fiecare loc pe unde merg, sa stiu ca fiecare strada poarte gandurile si sentimentele mele. Sa simt ca fiecare pas al meu imi poarta amprenta, ca mereu imi voi aduce aminte de acel loc, acel timp, acel EU.




Tine-ma in brate, saruta-ma. strange-ma mai tare, miroase-ma, simte-ma ... si nu-mi da drumul. Pentru ca merit asta. Pentru ca merit sa fiu iubita. Adorata. De TINE!